Toti simtim la un moment dat ca apartinem de un grup, un anturaj, o gasca, o societate, cu care ajungem in anumite momente sa ne identificam, simtind cum ne pierdem pe noi, urmand instinctul de turma; toti vrem sa fim la un moment dat in locul unei anumite persoane, toti avem tendinta sa ne dorim ceea ce detin altii.Dar cum ne dam seama ca suntem diferiti, cum identificam diferentele, si cum asemanarile?Ei bine, pentru mine, unul din lucrurile care ma ajuta sa-mi gasesc identitatea cand ma simt pierduta in multime, este viziunea, punctul meu de vedere.
Viata este adesea incadrata in diferite comparatii.Ce-ar fi ca astazi sa fie o fereastra, un pisc, sau un petec de nisip pe o plaja?Indiferent cat de temporara ar parea locatia...Viziunea asupra vietii, si a laturilor ei ne diferentiaza in mod concret si definitiv, de oricare alta vietuitoare din Univers.Dar, intocmai unui cunoscator al bijuteriilor pretioase, al picturii, sau al muzicii, fiecare va gasi cu totul alte laturi ale firii, in aceeasi fiinta.Nu ne putem identifica cu amprentele, ziua nasterii, sau alte date exacte.Suntem variabili si frumosi, complicati prin simplitatea si naturaletea noastra, vazuti in moduri diferite de catre diverse persoane, sau categorii de persoane.
Mereu ne vom intreba cum este panorama privita de la fereastra vecinului care, poate nici nu ne saluta, si poate, opus cotidianului, vom avea ocazia sa privim realul dintr-un tablou.
Cineva a spus candva ca miracolul sta in regula, nu in exceptie, iar de atunci, de fiecare data cand tind sa-mi doresc sa fiu in locul altei persoane, incerc sa-mi amintesc aceasta vorba.Este orizontul meu, iar daca sunt aici, si privesc de aici, inseamna ca aici imi este locul.
Putem trai in exceptie, dar intotdeauna vom tanji dupa ceea ce numim normalitate, uitand totusi ca, fiecare dintre noi este exceptia.Putem privi iubirea prin ochii urii, dar cine si-ar dori sa o faca?
E greu, e trist, e ironic, faptul ca ajungem sa ne simtim bine cu noi insine atunci cand punctul culminant al vietii noastre este deja trecut.Este, totusi, superb sentimentul de regasire, si nu avem nevoie nici de flori, nici de prieteni care sa ne spuna "Bun venit!".Avem nevoie doar de noi insine, si de propriul nostru orizont!
