Iertare

       

     A venit intr-o dimineata si mi-a aratat daca si cum se va schimba viata mea, daca voi ramane acolo.Cuprinsa de somn si nepasare, am ridicat  capul de pe perna, sa-mi confirm atentia printr-un gest.Mi-a marturisit ca va ramane langa mine, si m-a condus, incetul cu incetul, spre iertare.Mi-am confirmat iertarea pentru a mia oara, dar, fara sa stiu ca astfel, ma iertam pe mine...M-a inselat de atatea ori, si totusi, cum as fi putut sa-mi calc pe inima, sa-mi reneg fericirea, fara sa-i vad, poate pentru ultima data, bratele intinse?Trezita din realitatea mea, in visarea diminetii, speranta si increderea m-au cuprins din nou, si-am continuat sa mergem de mana si in acea zi.

     M-a mangaiat, m-a sprijinit, am zambit si am suferit impreuna.Nu ne intelegeam intru totul.Obisnuiam sa ne plimbam impreuna peste tot, pe plaja, pe carari de munte, prin paduri, sau prin lanuri de grau, iar cand mi se facea foame, sete, sau frica, imi zambea, imi arata cateva drumuri, si imi spunea sa aleg unul.Desi vedeam doar un drum, stiam ca de fiecare data imi arata cel putin doua, si alegeam, nevazutul.

     Nu stiam daca vom ramane impreuna, sau vom separa in doua acelasi drum, ii cunosteam obiceiul de a se ascunde in umbra, asteptandu-mi chemarea, stiam ca ar fi stat langa mine pana la sfarsit, daca as fi fost de acord, dar stiam si ca va continua, totusi, sa ma raneasca din cand in cand...Avea radacinile adanc patrunse in sufletul meu, nu era ploaie, nici vant, nici soare, nici vara; mergand de mana, stiam ca nu este langa mine, ci parte din mine.Si am mai zambit impreuna o zi.Si inca una...

       Este aici, oriunde, si chiar daca ne-am certat din nou, stiu ca-si asteapta chemarea, si ca va veni negresit.Impartim o viata, o punte, sau un infinit...Si nu este o persoana, este doar Credinta.