Creezi o lume falsa,numai a ta.In mintea ta,deschizi portile propriului regat cu dorinta,il traversezi cu speranta,cu iluzii,si il parasesti cu durere,uneori cu disperare.
Incepi prin a cunoaste dorinta,iluzia care da curs sau nu unei povesti,mai mult sau mai putin reale.Iti privesti trecutul,iar gandul ca meriti il folosesti drept martor al acelui "voi detine".Ai persoane care,ori cufundate in aceeasi visare nociva,ori rau intentionate te incurajeaza,si persoane pe care ajungi sa le urasti,pentru simplul fapt ca au indraznit sa incerce sa-ti ridice valul de pe ochi.Dar tu crezi in regatul tau,il construiesti in neant,iar in mintea ta,deja il posezi intru totul.Iti masori in gand fiecare centimetru al tronului tau,fiecare chip inconjurator,de la slujitori pana la regele cu care,in altruismul tau bolnav,iti imparti regatul.Regele care,mai mult sau mai putin intentionat,ti-a daruit prima caramida;nobilii sai prieteni,pe care in ironia mintii,nici nu-i vizualizezi intrecandu-se in a cuceri curtezanele,in mod evident,insipide pe langa tine,nobilii care il imping chiar si pe propriul tau rege spre curtezane.Crezi in regatul tau,pana cand realizezi ca ai devenit propriul tau sclav.Atunci te loveste adevarul,cruzimea,sila fata de tine insuti si fata de regatul ale carui porti sunt inchise acum,drept urmare nu mai poti iesi din el.Cauti cheia,pana cand...apare un necunoscut,pana atunci ignorat,care nu numai ca iti deschide portile,dar luand o caramida din palat,fuge cu tine,jurandu-ti ca te va ajuta sa-ti construiesti un nou regat,bazat...pe aceeasi caramida.Iluzia vietii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu