Nu ma deranjeaza neaparat modul in care decurg lucrurile in ziua de azi,cat ma deranjeaza felul in care sunt percepute.Vedem prietenia cu ochi vicleni , dragostea cu interes , simtim mila in conformitate cu trairile noastre , si judecam numai in functie de activitatile si regulile de viata proprii.Diferit-este gresit ; la fel-este gresit ; mediocru-calea cea buna.Intotdeauna separam raul de bine , intotdeauna luam o persoana doar ca fiind buna sau rea , in functie de prima impresie.
Am vrut sa incerc un "experiment" zilele trecute , insa s-a dovedit un mare esec.Satula de gandurile mele , si de propriul monolog care se tot repeta din 10 in 10 minute , plictisita , indispusa de pana de curent ce a tinut pana la pranz , m-am gandit , sa fac o plimbare de dimineata.Am ajuns la McDonald , mi-am luat un shake (am facut o obsesie pentru aceste shake-uri in ultimul timp) , si am iesit afara , in intentia de a intra in vorba cu primul om necunoscut , pe care il vad singur(indiferent de varsta , sex , nationalitate etc.).Stiam ca voi fi perceputa ca o nebuna , daca voi face asta , dar nu imi pasa , pur si simplu mi-as fi impartasit gandurile cu un om pe care poate ca nu l-as mai fi vazut niciodata.Si ceea ce s-a intamplat m-a facut sa realizez ca niciodata pana atunci nu am mai fost atat de atenta la ceea ce se intampla in jurul meu , ca si cum m-as fi trezit dupa un somn lung si cat se poate de profund.
Desi jumatate din ceea ce trebuia sa constientizez , constientizasem , pierdusem esentialul : orice om singur face totul ca sa nu para singur.Deci , in concluzie , m-am lovit de oameni care vorbeau la telefon , se jucau , trimiteau sms-uri , sau fixau un anumit punct , ca si cum asteptau pe cineva.Ca urmare a esecului , mi-am baut shake-ul si am plecat , pe treaba mea , cum s-ar spune.Misiune esuata!S-a zis cu obiceiul meu perioadic de a intalni cate un "om nou".Din pacate , singurul mod prin care mai putem cunoaste alti oameni in ziua de azi este internetul , iluzia exploziei sociale.
miercuri, 16 mai 2012
vineri, 20 aprilie 2012
Black&White: Construind porti...
Black&White: Construind porti...: Creezi o lume falsa,numai a ta.In mintea ta,deschizi portile propriului regat cu dorinta,il traversezi cu speranta,cu iluzii,si il parase...
marți, 17 aprilie 2012
Construind porti...
Creezi o lume falsa,numai a ta.In mintea ta,deschizi portile propriului regat cu dorinta,il traversezi cu speranta,cu iluzii,si il parasesti cu durere,uneori cu disperare.
Incepi prin a cunoaste dorinta,iluzia care da curs sau nu unei povesti,mai mult sau mai putin reale.Iti privesti trecutul,iar gandul ca meriti il folosesti drept martor al acelui "voi detine".Ai persoane care,ori cufundate in aceeasi visare nociva,ori rau intentionate te incurajeaza,si persoane pe care ajungi sa le urasti,pentru simplul fapt ca au indraznit sa incerce sa-ti ridice valul de pe ochi.Dar tu crezi in regatul tau,il construiesti in neant,iar in mintea ta,deja il posezi intru totul.Iti masori in gand fiecare centimetru al tronului tau,fiecare chip inconjurator,de la slujitori pana la regele cu care,in altruismul tau bolnav,iti imparti regatul.Regele care,mai mult sau mai putin intentionat,ti-a daruit prima caramida;nobilii sai prieteni,pe care in ironia mintii,nici nu-i vizualizezi intrecandu-se in a cuceri curtezanele,in mod evident,insipide pe langa tine,nobilii care il imping chiar si pe propriul tau rege spre curtezane.Crezi in regatul tau,pana cand realizezi ca ai devenit propriul tau sclav.Atunci te loveste adevarul,cruzimea,sila fata de tine insuti si fata de regatul ale carui porti sunt inchise acum,drept urmare nu mai poti iesi din el.Cauti cheia,pana cand...apare un necunoscut,pana atunci ignorat,care nu numai ca iti deschide portile,dar luand o caramida din palat,fuge cu tine,jurandu-ti ca te va ajuta sa-ti construiesti un nou regat,bazat...pe aceeasi caramida.Iluzia vietii.
Incepi prin a cunoaste dorinta,iluzia care da curs sau nu unei povesti,mai mult sau mai putin reale.Iti privesti trecutul,iar gandul ca meriti il folosesti drept martor al acelui "voi detine".Ai persoane care,ori cufundate in aceeasi visare nociva,ori rau intentionate te incurajeaza,si persoane pe care ajungi sa le urasti,pentru simplul fapt ca au indraznit sa incerce sa-ti ridice valul de pe ochi.Dar tu crezi in regatul tau,il construiesti in neant,iar in mintea ta,deja il posezi intru totul.Iti masori in gand fiecare centimetru al tronului tau,fiecare chip inconjurator,de la slujitori pana la regele cu care,in altruismul tau bolnav,iti imparti regatul.Regele care,mai mult sau mai putin intentionat,ti-a daruit prima caramida;nobilii sai prieteni,pe care in ironia mintii,nici nu-i vizualizezi intrecandu-se in a cuceri curtezanele,in mod evident,insipide pe langa tine,nobilii care il imping chiar si pe propriul tau rege spre curtezane.Crezi in regatul tau,pana cand realizezi ca ai devenit propriul tau sclav.Atunci te loveste adevarul,cruzimea,sila fata de tine insuti si fata de regatul ale carui porti sunt inchise acum,drept urmare nu mai poti iesi din el.Cauti cheia,pana cand...apare un necunoscut,pana atunci ignorat,care nu numai ca iti deschide portile,dar luand o caramida din palat,fuge cu tine,jurandu-ti ca te va ajuta sa-ti construiesti un nou regat,bazat...pe aceeasi caramida.Iluzia vietii.
Priviri de piatra
Nu am mai scris de mult,deci,mi-e greu sa incep sau sa termin vreo idee.Nu vreau ca blogul sa fie interpretat ca un jurnal,ma confrunt cu lumea,iar cine doreste sa ia parte,este binevenit.
Vreau sa scriu,unul din telurile mele,din dorintele mele interioare,este sa scriu.Corpul meu,ratiunea mea,timpul meu,este decis de o voce interioara,care ma controleaza,ma batuie,care nu imi da liniste.
Ma simt sufocata,nu pot trai nici in acest oras,dar nici inafara lui.Nu pot scrie despre un loc care nu ma reprezinta,caruia nu simt ca apartin.Un loc in care,desi sta trecutul meu,nu-mi mai inspira nimic.Este ca un loc viran,despre care se poate doar banui ca ar fi servit vreodata cuiva.Nici macar un cimitir.Un cimitir,are mii de povesti.Bucurestiul,nu.A avut!A avut,dar s-au pierdut,in timp si spatiu,cladiri vechi a caror provenienta nu o stim cu exactitate,cladiri noi,care,tot ce ne pot reda,sunt discutii mai mult sau mai putin amicale intre muncitorii care le-au contruit.
Pentru mine Bucuresti este "orasul fantoma",intotdeauna aceleasi lucruri: ies pe strada,dar nu pot fi niciodata eu,nu pot face niciodata ce-mi trece prin cap,nu pot iesi sa meditez,fara sa ma intalnesc cu vreun cunoscut,intotdeauna sociabil atunci cand am nevoie de liniste.
Am nevoie sa ma regasesc,iar tot ce vad in jur,mi se pare strain.Nu gasesc o solutie,nu am maturitatea necesara,nu reusesc sa dau la o parte jaluzeaua masinilor,a traficului,a privirilor inghetate in esenta, si vesele sau preocupate in aparenta.Nu reusesc sa detin mai mult decat detin,am un corp,si un suflet,dar printre atatea priviri de piatra,nu-mi gasesc....spiritul.
Aceasta scriere lipsita de esenta,aceasta postare,ma reprezinta.M-am pierdut,si ma pot regasi oriunde...mai putin aici.
Vreau sa scriu,unul din telurile mele,din dorintele mele interioare,este sa scriu.Corpul meu,ratiunea mea,timpul meu,este decis de o voce interioara,care ma controleaza,ma batuie,care nu imi da liniste.
Ma simt sufocata,nu pot trai nici in acest oras,dar nici inafara lui.Nu pot scrie despre un loc care nu ma reprezinta,caruia nu simt ca apartin.Un loc in care,desi sta trecutul meu,nu-mi mai inspira nimic.Este ca un loc viran,despre care se poate doar banui ca ar fi servit vreodata cuiva.Nici macar un cimitir.Un cimitir,are mii de povesti.Bucurestiul,nu.A avut!A avut,dar s-au pierdut,in timp si spatiu,cladiri vechi a caror provenienta nu o stim cu exactitate,cladiri noi,care,tot ce ne pot reda,sunt discutii mai mult sau mai putin amicale intre muncitorii care le-au contruit.
Pentru mine Bucuresti este "orasul fantoma",intotdeauna aceleasi lucruri: ies pe strada,dar nu pot fi niciodata eu,nu pot face niciodata ce-mi trece prin cap,nu pot iesi sa meditez,fara sa ma intalnesc cu vreun cunoscut,intotdeauna sociabil atunci cand am nevoie de liniste.
Am nevoie sa ma regasesc,iar tot ce vad in jur,mi se pare strain.Nu gasesc o solutie,nu am maturitatea necesara,nu reusesc sa dau la o parte jaluzeaua masinilor,a traficului,a privirilor inghetate in esenta, si vesele sau preocupate in aparenta.Nu reusesc sa detin mai mult decat detin,am un corp,si un suflet,dar printre atatea priviri de piatra,nu-mi gasesc....spiritul.
Aceasta scriere lipsita de esenta,aceasta postare,ma reprezinta.M-am pierdut,si ma pot regasi oriunde...mai putin aici.
sâmbătă, 24 septembrie 2011
Adulti..mai copii decat copiii
Cine stie unde pot fi gasitit prietenii adevarati?Exista?Sau au disparut in ceata odata cu basmele copilariei?O prietenie adevarata si inocenta,purtata de anii copilariei s-a naruit cu timpul,a fost transformata odata cu trecerea anilor intr-o prietenie de adult,plina de meschinarie,invidie,dispret,indoiala,interes.Ti-e teama teama sa spui ce gandesti?Nu.Dar e mai comod sa nu o faci.Pentru asta exista lumea adultilor,pentru a jigni,fara sa jignesti.O lume a ocolisurilor,o lume a cuvintelor cu dublu sens,o lume in care fiecare intelege ce vrea,dar sfarseste prin a nu exprima nimic.
O lume in care prietenii se privesc in ochi si isi zambesc ironic.aruncand cuvinte in vant,glume impletite cu otrava.Ne place atacul,actiunea,ne place sa ne gandim numai la noi.Ii criticam pe ceilalti ca victimizeaza,dar noi facem acelasi lucru.Dar nu!Noi suntem perfecti,nu gresim niciodata.Ne aruncam intotdeauna in relatii "cu cap" si "fara implicatii",tu de ce nu faci ca noi?Esti fraier?Dar totusi de ce nu iesi cu noi in oras?Esti fraier?Iti place sa stai in casa,sa citesti?!Esti fraier?Vorbesti singur...ai inebunit?Cum adica vorbesti cu tine insuti?Adica lasi viata sa treaca pe langa tine?Cum se poate asa ceva?Exista cluburi,baruri,si tu stai?
Da...esti diferit...sau,recunosti ca esti diferit spre deosebire de ceilalti care isi pun mereu cate o masca,sa poata semana cu...turma de oi.Dar de ce esti fraier?Nu doare?
Eu am un loc de munca mai bun decat al tau?Tu ce faci?Nu se poate!Nu ai terminat facultatea!Nu imi voi lasa copiii sa fie ca tine.Nu conteaza ca te descurci,nu conteaza ca esti muncitor,nici ca esti inzestrat,nici atat faptul ca tu castigi mai mult decat mine.Eu fac ceva mai interesant.Si ce crezi?La anul ma casatoresc.Da,e de acelasi nivel social ca si mine.Eu nu sunt o intretinuta.Tu da.Pai..cum?Esti inapta?Crezi tu ca o sa realizezi ceva in viata?Cu fata aia?Ia uite cum te-ai imbracat!Tu de ce nu esti ca mine?E clar,nu esti normala!Nu esti ca mine,nu esti normala!
O lume in care prietenii se privesc in ochi si isi zambesc ironic.aruncand cuvinte in vant,glume impletite cu otrava.Ne place atacul,actiunea,ne place sa ne gandim numai la noi.Ii criticam pe ceilalti ca victimizeaza,dar noi facem acelasi lucru.Dar nu!Noi suntem perfecti,nu gresim niciodata.Ne aruncam intotdeauna in relatii "cu cap" si "fara implicatii",tu de ce nu faci ca noi?Esti fraier?Dar totusi de ce nu iesi cu noi in oras?Esti fraier?Iti place sa stai in casa,sa citesti?!Esti fraier?Vorbesti singur...ai inebunit?Cum adica vorbesti cu tine insuti?Adica lasi viata sa treaca pe langa tine?Cum se poate asa ceva?Exista cluburi,baruri,si tu stai?
Da...esti diferit...sau,recunosti ca esti diferit spre deosebire de ceilalti care isi pun mereu cate o masca,sa poata semana cu...turma de oi.Dar de ce esti fraier?Nu doare?
Eu am un loc de munca mai bun decat al tau?Tu ce faci?Nu se poate!Nu ai terminat facultatea!Nu imi voi lasa copiii sa fie ca tine.Nu conteaza ca te descurci,nu conteaza ca esti muncitor,nici ca esti inzestrat,nici atat faptul ca tu castigi mai mult decat mine.Eu fac ceva mai interesant.Si ce crezi?La anul ma casatoresc.Da,e de acelasi nivel social ca si mine.Eu nu sunt o intretinuta.Tu da.Pai..cum?Esti inapta?Crezi tu ca o sa realizezi ceva in viata?Cu fata aia?Ia uite cum te-ai imbracat!Tu de ce nu esti ca mine?E clar,nu esti normala!Nu esti ca mine,nu esti normala!
duminică, 12 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)