Ce drum sa apuc?Cand pana si memoria se sterge insa inima niciodata.Mi-e frica de faptul ca intr-o zi as putea sa iti uit chipul,dar totusi sunt constienta ca in situatia aia ar fi posibil sa te iubesc inca.Pana si pozele cu noi au disparut din calculatorul meu,formandu-mi impresia paranoica,desigur,ca totul e impotriva noastra.Depind de fiecare lucru pe care am vrut sa il fac dar mi-a fost teama,de fiecare sarut pe care din orgoliu sau alte motive am evitat sa ti-l dau,pentru cuvintele pe care am evitat sa ti le adresez pentru simpla scuza ca nu ma vei intelege..
Sufletul imi tremura de frica de a nu-mi parasi trupul in momentul in care ma atingeai,sau imi vorbeai.Traiam prin tine ,prin intensitatea sentimentelor…Ale cui sentimente?Nu-mi mai amintesc acum.
Eu nu mi-am calcat orgoliul in picioare,dar propriul meu orgoliu m-a calcat pe mine.Am vrut sa ma apar pe mine dar pe mine m-am atacat,ca un catel ce se invarte dupa propria-i coada.Am fost ca un scorpion care,atunci cand se simte incoltit se inteapa cu propriul ac lasand veninul sa ii patrunda in fiecare parte din fiinta lui.
Am avut orgoliu eu,nu am vrut sa imi faca altii rau mi-am facut singura,singura mi-am pus streangul de gat,si am pierdut.
Pentru momentele in care maturitatea ma ocoleste,iar copilaria ma alearga prin fiecare celula proprie,facandu-ma sa imi schimb gandul la fiecare minut,sa ma joc cu mine,sa imi fac propriul ritual voo doo…
Constructorii constiintei mele inca nu au terminat de construit pista mea de aterizare,de realitate.Sunt in aceasi calatorie care in mod normal s-ar fi terminat acum mult timp,plutesc deasupra faptelor,sentimentele pentru tine inca tin avionul in aer,dar combustibilul(atentia ta) se termina.Si mi-e teama…Mi-e teama sa nu ma prabusesc.Mi-e teama sa nu ajung sa plang in locurile in care tu m-ai construit,m-ai sculptat,mi-e teama sa nu ajung ca un pictor dupa ce i-au fost taiate mainile,si luata vederea,stand si plangand in “camera aia urata si veche” ce candva a fost atelierul lui,viata lui,si care ajunge intr-un final…o ruina."-Septembrie 2009
Persoana nu mai este,si nu mai conteaza,s-a sters,dar au ramas amintiri,trairi,pe care spre deosebire de altii nu mi-e rusine sa le recunosc.Gandurile mele de atunci...o copila!Le-am estimat la o intensitate inexistenta.
Acum zambesc privind aceste randuri.Am invatat ca nu totul este atat de grav cum pare,in ziua de azi,gandesc diferit.Cineva,m-a ajutat sa cresc,m-a ajutat sa simt mai mult,si sa exprim mai putin.Din nou,nu dau nume.
Acum stiu ca nu exista persoane fara de care sa nu poti trai,dar exista persoane fara de care viata ta nu mai are aceeasi stralucire,aceeasi magie.
Persoana nu mai este,si nu mai conteaza,s-a sters,dar au ramas amintiri,trairi,pe care spre deosebire de altii nu mi-e rusine sa le recunosc.Gandurile mele de atunci...o copila!Le-am estimat la o intensitate inexistenta.
Acum zambesc privind aceste randuri.Am invatat ca nu totul este atat de grav cum pare,in ziua de azi,gandesc diferit.Cineva,m-a ajutat sa cresc,m-a ajutat sa simt mai mult,si sa exprim mai putin.Din nou,nu dau nume.
Acum stiu ca nu exista persoane fara de care sa nu poti trai,dar exista persoane fara de care viata ta nu mai are aceeasi stralucire,aceeasi magie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu