Scrisoare catre......

  Nu ai prieteni adevarati.Te cred.Ai prieteni care te vor,prieteni care te invidiaza,prieteni carora le inspiri mila...Momentan pana si tu insuti iti lipsesti cu desavarsire.In momentul de fata nu poti schimba nimic din toate astea.Nici eu nu pot schimba nimic pentru tine.Vrei sa incepi o viata noua...Dar oare chiar asta iti doresti?Sau poate toti ce cauti este o evadare.Cu o mai mare usurinta iti gasesti prieteni printre stelele ce lumineaza cerul,decat printre oameni.Si nici stelele nu se zaresc tot timpul,uneori norii devin ca niste dusmani cele departeaza de tine...Din cand in cand te viziteaza ploaia,te linisteste,te consoleaza,insa nu dureaza mult pana ce soarele isi face din nou agasant aparitia.Pare sa iti faca in ciuda...

  Si eu imi doresc uneori sa fug.Inchid ochii si totul ma conduce catre un aeroport gol,unde,inafara avionului nu ma asteapta nimeni.Il las sa ma astepte,ma simt bine stiind ca macar exista ceva de care sa ma agat.O ultima strigare anunta plecarea avionului.Nici el nu ma asteapta...Viata nu ma asteapta,trebuie sa fiu eu cea care tine pasul cu ea.Dar e al naibii de greu.POT!

  Deschid ochii si ma trezesc din visare.Este probabil doar un mod de a fugi de continuare,atunci cand toate mi se par grele,o dorinta de moment.Sa plec.Dar continui,ma lupt,zambesc,ma bucur de viata,desi,cum am mai spus,este greu,dar pot.Si tu potii.Stii bine ca poti.Mereu ai putut.

  Te intrebi mereu catre ce destinatii te indrepti.Destinatii...ar fi putine raportate la drumul pe care il parcurgi acum.Totul devine indoiala cu fiecare pas pe care il faci,cu toate acestea,incepi sa iti recapeti siguranta.

  Lupta pana la capat,ne ai pe noi,iar acum nu mai lupti doar cu tine,deoarece o fasie din tine este acum de partea ta.Randuri din propria-ti scrisoare catre tine iti dau putere,iti hranesti fiiinta din propriile cuvinte,din propriile tale ganduri.

  Urmeaza-ti calea,fa ceea ce simti,nu mai dori planuri si ambitii,nu mai crede in iluzii,bucura-te de orice lucru real care te inconjoara.Ceea ce iti apartine,ceea ce iti este destinat,vei avea intr-o zi.

  Pe mine,nu rabdarea este ceea ce ma mentine,ci credinta mea in destin.

  Iti doresti viitorul in prezent.Vrei prea multe garantii.Nu le ai.Nici nu le vei avea,pentru ca pe pamantul asta nici viata nu este o garantie.Simturile tale par uneori sa te insele,in clipele de asteptare,desi,ai spus ca niciodata nu au facut asta.Sustii ca toate cate ai vazut,s-au intamplat in cele din urma.

  Si eu simt multe dar...realitatea este mai palpabila intotdeauna.Ce ar trebui sa fac?Sa ma incred in continuare in simturi?Nu ma pot separa complet de mine insumi.Nu ma pot izola complet.Sunt mult prea legata de mine insumi,ceea ce mi se pare si normal.

  Dar tu?Ce se intampla cu tine?De ce te-ai pierdut?Trecutul nu vrei sa il rascolesti;timpul...nu vrei sa il dai inapoi,ci inainte...sa poti vedea ce se intampla.Incotro te indrepti?Trebuie sa iti revii!