Soulmate

Adulti..mai copii decat copiii

    Cine stie unde pot fi gasitit prietenii adevarati?Exista?Sau au disparut in ceata odata cu basmele copilariei?O prietenie adevarata si inocenta,purtata de anii copilariei s-a naruit cu timpul,a fost transformata odata cu trecerea anilor intr-o prietenie de adult,plina de meschinarie,invidie,dispret,indoiala,interes.Ti-e teama teama sa spui ce gandesti?Nu.Dar e mai comod sa nu o faci.Pentru asta exista lumea adultilor,pentru a jigni,fara sa jignesti.O lume a ocolisurilor,o lume a cuvintelor cu dublu sens,o lume in care fiecare intelege ce vrea,dar sfarseste prin a nu exprima nimic.
    O lume in care prietenii se privesc in ochi si isi zambesc ironic.aruncand cuvinte in vant,glume impletite cu otrava.Ne place atacul,actiunea,ne place sa ne gandim numai la noi.Ii criticam pe ceilalti ca victimizeaza,dar noi facem acelasi lucru.Dar nu!Noi suntem perfecti,nu gresim niciodata.Ne aruncam intotdeauna in relatii "cu cap" si "fara implicatii",tu de ce nu faci ca noi?Esti fraier?Dar totusi de ce nu iesi cu noi in oras?Esti fraier?Iti place sa stai in casa,sa citesti?!Esti fraier?Vorbesti singur...ai inebunit?Cum adica vorbesti cu tine insuti?Adica lasi viata sa treaca pe langa tine?Cum se poate asa ceva?Exista cluburi,baruri,si tu stai?
    Da...esti diferit...sau,recunosti ca esti diferit spre deosebire de ceilalti care isi pun mereu cate o masca,sa poata semana cu...turma de oi.Dar de ce esti fraier?Nu doare?
    Eu am un loc de munca mai bun decat al tau?Tu ce faci?Nu se poate!Nu ai terminat facultatea!Nu imi voi lasa copiii sa fie ca tine.Nu conteaza ca te descurci,nu conteaza ca esti muncitor,nici ca esti inzestrat,nici atat faptul ca tu castigi mai mult decat mine.Eu fac ceva mai interesant.Si ce crezi?La anul ma casatoresc.Da,e de acelasi nivel social ca si mine.Eu nu sunt o intretinuta.Tu da.Pai..cum?Esti inapta?Crezi tu ca o sa realizezi ceva in viata?Cu fata aia?Ia uite cum te-ai imbracat!Tu de ce nu esti ca mine?E clar,nu esti normala!Nu esti ca mine,nu esti normala!

http://www.youtube.com/watch?v=9KKPIk4FVUE&feature=BFa&list=FLDiSh_7p1Q-k&index=32

Sufleeeettt!

A vrut poza de buletin!

Constiinta.Mod de viata.Ganduri tacute.

   O curte,cateva picaturi de ploaie ce tin sa-mi amitneasca de ploaia abia trecuta...Tresar la ganduri,ma pierd in ele.Ma gandesc ca...multi dintre noi se feresc de dusmani,fara a sti poate ca dusmanii joaca unul dintre cele mai importante roluri in viata noastra.Fara ei,suntem nimic,nu castigam,nu pierdem...lupte.

    Un frumos apus imi rasfata privirea,dar gandul meu se adanceste totusi in intuneric.Nu!Nu intr-un intuneric greu,apasator.Nu tot ce inseamna intuneric tinde sa se indeparteze de glorie.Prin rolul sau neinteles,intunericul meu desfasoara o claritate nemaivazuta,nemaisimtita.Ma invart intr-o lume ce-mi apartine.O lume pe care am facut-o a mea!

    Departe de pareri si iluzii,sunt,aici.Aici cu mine,aici cu voi.Care voi?Va..stiti voi!Nu stiu daca v-am dezamagit,poate nu sunt cum va asteptati voi sa fiu,poate nu am ce v-ati fi dorit sa am,poate nu merit sa va am aproape.Dar...va multumesc.

Razboi in loc de pace

  Tresarind de atatea ori la gandul unei libertati furate,al unui vis implinit.Dincolo de cuvinte zambesc,intotdeauna capul sus si privirea inainte,este ceea ce trebuie sa ma reprezinte.In mod repetat se intampla sa uit esentialul.Viata merita traita,dincolo de cuvintele grele si faptele unor persoane care te ataca,in mod discern,sau nu.Privesc portile descuiate din fata mea,si totusi nu ma pot decide,continui sa caut cheia celorlalte,care poate m-ar conduce catre un cosmar,insa,uit de garantii si savurez necunoscutul.

   Prefer sa caut iesirea unui labirint decat sa savurez ceea ce am deja.Rareori am apreciat ce mi s-a dat "de-a gata".Intotdeauna am cautat sa intru in cele mai grele lupte,continuand sa cred totusi,ca aleg calea mai usoara.

    Simteam ca voi plange,dar nu ma opream,niciodata.Ma indemnam pe mine insumi cu fiecare pas gresit sa continui,prin scuza ca nu pot stii ce se afla de cealalta parte a "portii".Porti inchise.

Ganduri

 Cate suflete plang pierdute de propriile corpuri?Cate suflete hoinaresc prin lume fara a-si gasi "incaperea"?De foarte multe ori simt ca nu imi gasesc locul,iar acum,cand uneori simt ca l-am gasit,mi-e teama sa nu il pierd,lucru inevitabil de altfel.Insa stiu,si trebuie sa stiti si voi,ca intotdeauna se poate continua,viata merge mai departe indiferent de pierderile suferite.Am in suflet multe apasari,ca oricare dintre noi,insa,acum,cea mai mare apasare este asteptarea...Nu conteaza ce astept,conteaza suspansul provocat si gandurile care imi tot spun ca un capitol este pe cale sa se incheie,mult mai putin probabil sa inceapa.
 Privesc in jurul meu si observ ca in singuratatea mea,nu sunt singura!Sunt inconjurata de lucruri,de persoane,mai mult sau mai putin dragi,dar nu sunt singura,niciodata!Nici voi nu sunteti singuri,nu veti fi niciodata,intotdeauna va exista ceva pentru care sa merite sa luptati si sa mergeti mai departe.

Scrisoare catre......

  Nu ai prieteni adevarati.Te cred.Ai prieteni care te vor,prieteni care te invidiaza,prieteni carora le inspiri mila...Momentan pana si tu insuti iti lipsesti cu desavarsire.In momentul de fata nu poti schimba nimic din toate astea.Nici eu nu pot schimba nimic pentru tine.Vrei sa incepi o viata noua...Dar oare chiar asta iti doresti?Sau poate toti ce cauti este o evadare.Cu o mai mare usurinta iti gasesti prieteni printre stelele ce lumineaza cerul,decat printre oameni.Si nici stelele nu se zaresc tot timpul,uneori norii devin ca niste dusmani cele departeaza de tine...Din cand in cand te viziteaza ploaia,te linisteste,te consoleaza,insa nu dureaza mult pana ce soarele isi face din nou agasant aparitia.Pare sa iti faca in ciuda...

  Si eu imi doresc uneori sa fug.Inchid ochii si totul ma conduce catre un aeroport gol,unde,inafara avionului nu ma asteapta nimeni.Il las sa ma astepte,ma simt bine stiind ca macar exista ceva de care sa ma agat.O ultima strigare anunta plecarea avionului.Nici el nu ma asteapta...Viata nu ma asteapta,trebuie sa fiu eu cea care tine pasul cu ea.Dar e al naibii de greu.POT!

  Deschid ochii si ma trezesc din visare.Este probabil doar un mod de a fugi de continuare,atunci cand toate mi se par grele,o dorinta de moment.Sa plec.Dar continui,ma lupt,zambesc,ma bucur de viata,desi,cum am mai spus,este greu,dar pot.Si tu potii.Stii bine ca poti.Mereu ai putut.

  Te intrebi mereu catre ce destinatii te indrepti.Destinatii...ar fi putine raportate la drumul pe care il parcurgi acum.Totul devine indoiala cu fiecare pas pe care il faci,cu toate acestea,incepi sa iti recapeti siguranta.

  Lupta pana la capat,ne ai pe noi,iar acum nu mai lupti doar cu tine,deoarece o fasie din tine este acum de partea ta.Randuri din propria-ti scrisoare catre tine iti dau putere,iti hranesti fiiinta din propriile cuvinte,din propriile tale ganduri.

  Urmeaza-ti calea,fa ceea ce simti,nu mai dori planuri si ambitii,nu mai crede in iluzii,bucura-te de orice lucru real care te inconjoara.Ceea ce iti apartine,ceea ce iti este destinat,vei avea intr-o zi.

  Pe mine,nu rabdarea este ceea ce ma mentine,ci credinta mea in destin.

  Iti doresti viitorul in prezent.Vrei prea multe garantii.Nu le ai.Nici nu le vei avea,pentru ca pe pamantul asta nici viata nu este o garantie.Simturile tale par uneori sa te insele,in clipele de asteptare,desi,ai spus ca niciodata nu au facut asta.Sustii ca toate cate ai vazut,s-au intamplat in cele din urma.

  Si eu simt multe dar...realitatea este mai palpabila intotdeauna.Ce ar trebui sa fac?Sa ma incred in continuare in simturi?Nu ma pot separa complet de mine insumi.Nu ma pot izola complet.Sunt mult prea legata de mine insumi,ceea ce mi se pare si normal.

  Dar tu?Ce se intampla cu tine?De ce te-ai pierdut?Trecutul nu vrei sa il rascolesti;timpul...nu vrei sa il dai inapoi,ci inainte...sa poti vedea ce se intampla.Incotro te indrepti?Trebuie sa iti revii!

OGLINDA

  Ma gandeam uneori la sufletele care nu au parte de lumina,de bunatate,si ma intrebam cum pot trai doar cu aspectul,doar cu oglinda in fata.Prin conceptul de OGLINDA poti defini expresia “a omite adevarul”,deoarece oglinda nu arata totul,arata doar exteriorul,zdrobind increderea pe care un om o are in el si in propriile forte,sau din contra,ele pot face un om atat de vanitos,de narcisist si de cinic.Insa o oglinda are si partile ei bune.
  Pur si simplu vreau sa vorbesc despre oameni buni si oameni rai,despre suflete.Pentru ca sufletul este ceva fundamental pentru fiecare dintre noi,de la cei mai buni oameni pana la cei mai rai.E inevitabil sa privesti cum se intampla un lucru si sa nu judeci,cel putin pe moment.
  Mai dureros este faptul ca nu exista respectul,faptul ca oamenii nu inteleg ca respectul este ceva fundamental,mai presus de iubire de foarte multe ori.Imaginati-va un cuplu in care exista iubire dar in care nu exista respect.Iubirea se distruge.Un om cand moare,respectul este tot ce lasa in urma.Iubirea se diminueaza de-a lungul anilor,odata cu resemnarea,insa respectul va exista mereu cu aceeasi intensitate.

  Din pacate multi nu stiu asta.Sentimentele si gandurile pe care le avem uneori despre noi pot fi ciudate.Asta este o lectie de viata pentru cei ce spun de cele mai multe ori:”Eu nu voi gandi niciodata asa”.Se pare ca viata este ca un regizor de teatru mofturos,care te pune sa incerci fiecare rol,pana vei nimeni rolul care ti se potriveste.Numai dupa ce se va termina spectacolul(viata) vei stii intr-adevar daca ti-ai jucat rolul asa cum trebuia.


     Si niciodata nu vei putea sa ma intelegi cu adevarat…pentru ca nu esti eu!E bine ca intr-o dimineata deschizi fereastra si vezi tot:lumina soarelui,valurile marii,dar si natura moarta,vezi realitatea nu doar partea fictiva.Atunci intelegi viata.Ii privesti chipul,zambesti si iti descoperi sansa de a te naste din nou,de a reinvia.Rama de pe noptiera sprijina o fotografie veche,de timp acoperita,tot odata reprezentand scrisoarea secretului,a soaptelor. Si astfel,revazand oglinda trecutului iti recitesti povestea,viata,si de asemenea iti hranesti sufletul. Mi-am inchis identitatea intr-o carte de telefoane,inchisa cu cheia maturitatii.Am inceput totusi sa scriu.Pentru mine.Pentru VIATA.

Ceea ce numin "ARTA"

  E uimitor cum un sunet sau o pictura te poate transporta catre niste timpuri total diferite in care exista,e absolut minunat cum evolutia omenirii,a planetei s-a imbinat si completat intr-un mod atat de impecabil,atat de delicat.Imi place sa vorbesc despre arta,despre vremurile de demult,despre fiecare fenomen.
  Ati vazut vreodata intelepciunea printr-o simpla pictura,printr-un simplu tablou?Ati ascultat vreodata grijile vremurilor de acum sau de demult,doar prin niste simple cantari?Ati auzit vreodata suspinele unei viori?.V-ati imaginat vreodata o existenta total schimbata?Fara sentimente sau fara lucrurile frumoase ce iti fagaduiesc parca prin dulcele lor cuvant negrait un viitor mai bun?Ati ascultat vreodata povestea lor?Nu?Pacat.Pentru ca ele va vorbesc despre povestea voastra,a nasterii si a evolutiei voastre,dragostea pura si sufletul neintinat ce putea exista in unii oameni acum foarte mult timp.Cat a trecut de atunci?O infinitate de momente,o infinitate de ganduri.
  Poate citind asta credeti ca nu va poate influenta viata in niciun fel faptul ca nu stiti sa apreciati,dar,acest lucru se afla in deplina egalitate cu credinta in Dumnezeu,cu credinta in Dumnezeii fiecarei religii,pentru ca,indiferent ca fiecare religie are principii diferite in conceptul de “Dumnezeu”,toti oamenii suntem de acord ca Dumnezeu este unul,indiferent ca ii spunem Alah sau sub alte denumiri,o singura divinitate conduce Universul.Si ideea este ca tocmai de aceasta divinitate depindem,fiecare in parte,si viata noastra este influentata de apropierea sau de departarea de ceea ce mult numesc un mit,Dumnezeu.Asa este si cu arta,pentru ca este ca primul calauzitor in viata unui om,ca o mama,sau ca prima invatatoare,influenteaza in mod negresit toate actiunile sau principiile noastre.Pentru ca ne invata sa ne protejam intai pe noi,si apoi mediul in care traim,pentru ca ne pune in perfecta ordine si toleranta cu natura,cu noi insine.Nu vom putea niciodata sa ne acceptam pe noi insine daca nu acceptam mediul din care provenim,si destinatie spre care ne indreptam,fiecare dupa soarta sa.Nu ne putem renega soarta,provenienta sau trecutul.Nu ne poate fi rusine cu originea noastra.Niciodata nu vom putea face un pas inainte privind cu regret inapoi.Dar cum ramane cu greselile?Cu faptele nesocotite?Trebuie sa invatam sa ne respectam pe noi insine si pe altii.
  Cat de mult depinde viitorul meu de ceilalti oamnei,si mai ales ca intotdeauna am nevoie de orice tip de om langa mine,indiferent ca este bogat sau sarac,niciodata nu vei stii cum te poate ajuta un om.Niciodata nu stii care va fi omul care iti va intinde mana ridicandu-te dintr-o prapastie,la modurile propriu si figurat.Cu toate acestea de cele mai multe ori oamenii nu pun in balanta faptele fiecarui om inainte de a-l judeca pentru o greseala minora,cu toate acestea niciodata nu avem o varsta destul de inaintata incat sa putem spune ca am invatat totul,ca putem cunoaste greselile,defectele,comportamentul,si faptele noastre.Niciodata nu putem spune ca stim exact cum sa ne purtam cu orice tip de om.
  Care este totusi adevarul despre existenta noastra?Care este totusi realitatea si care este fictiunea?Este cu adevarat posibil ca lucrurile bune pe deplin sa nu existe?
Niciodata nu vom stii cum sa ne purtam nici cu noi insine,ca sa nu ne ranim.Niciodata nu vom avea nici macar cheia secretelor inimilor noastre,sa nu ne asteptam sa le avem pe ale altora.Nu putem schimba alte destine reusind sa il mentinem pe al nostru in aceasi dimensiune,in aceeasi varianta.Asta este ceea ce omul nu intelege,caci el nu poate schimba cu totul nici macar propria persoana,propria identitate.
Sunt multe lucruri fara sens,pe care le scriu totusi pe acest blog,fara conditia de a le citi cineva,dar aceste lucruri au sens pentru mine,conteaza pentru mine,ma ajuta foarte mult sa le scriu.

Pentru.....

   In acest blog exista cate o parte dedicata fiecarei persoane care a jucat sau joaca un rol important in viata mea.Nu dau nume.Ceea ce scriu este de ajuns ca sa ma inteleg in primul rand eu pe mine,apoi ceilalti.Daca vor dori asta.Deci,este pentru voi toti.Care voi toti?Cei care ma cunoasteti(cu adevarat),care ma iubiti,care ma urati,pe care va iubesc sau celor care mi-ati facut rau.

Luna...

 " Privesc luna.Stii,sentimentul ala ca esti intr-un film,privesc luna si ma astept sa sune telefonul,sa fii tu,si sa ma minti frumos.Imi provoaca greata povestile acelea cu happy end,dar cu toate astea imi doresc un astfel de final.
  Ce drum sa apuc?Cand pana si memoria se sterge insa inima niciodata.Mi-e frica de faptul ca intr-o zi as putea sa iti uit chipul,dar totusi sunt constienta ca in situatia aia ar fi posibil sa te iubesc inca.Pana si pozele cu noi au disparut din calculatorul meu,formandu-mi impresia paranoica,desigur,ca totul e impotriva noastra.Depind de fiecare lucru pe care am vrut sa il fac dar mi-a fost teama,de fiecare sarut pe care din orgoliu sau alte motive am evitat sa ti-l dau,pentru cuvintele pe care am evitat sa ti le adresez pentru simpla scuza ca nu ma vei intelege..
  Sufletul imi tremura de frica de a nu-mi parasi trupul in momentul in care ma atingeai,sau imi vorbeai.Traiam prin tine ,prin intensitatea sentimentelor…Ale cui sentimente?Nu-mi mai amintesc acum.
  Eu nu mi-am calcat orgoliul in picioare,dar propriul meu orgoliu m-a calcat pe mine.Am vrut sa ma apar pe mine dar pe mine m-am atacat,ca un catel ce se invarte dupa propria-i coada.Am fost ca un scorpion care,atunci cand se simte incoltit se inteapa cu propriul ac lasand veninul sa ii patrunda in fiecare parte din fiinta lui.
  Am avut orgoliu eu,nu am vrut sa imi faca altii rau mi-am facut singura,singura mi-am pus streangul de gat,si am pierdut.
Pentru momentele in care maturitatea ma ocoleste,iar copilaria ma alearga prin fiecare celula proprie,facandu-ma sa imi schimb gandul la fiecare minut,sa ma joc cu mine,sa imi fac propriul ritual voo doo…

  Constructorii constiintei mele inca nu au terminat de construit pista mea de aterizare,de realitate.Sunt in aceasi calatorie care in mod normal s-ar fi terminat acum mult timp,plutesc deasupra faptelor,sentimentele pentru tine inca tin avionul in aer,dar combustibilul(atentia ta) se termina.Si mi-e teama…Mi-e teama sa nu ma prabusesc.Mi-e teama sa nu ajung sa plang in locurile in care tu m-ai construit,m-ai sculptat,mi-e teama sa nu ajung ca un pictor dupa ce i-au fost taiate mainile,si luata vederea,stand si plangand in “camera aia urata si veche” ce candva a fost atelierul lui,viata lui,si care ajunge intr-un final…o ruina."-Septembrie 2009




  Persoana nu mai este,si nu mai conteaza,s-a sters,dar au ramas amintiri,trairi,pe care spre deosebire de altii nu mi-e rusine sa le recunosc.Gandurile mele de atunci...o copila!Le-am estimat la o intensitate inexistenta.
  Acum zambesc privind aceste randuri.Am invatat ca nu totul este atat de grav cum pare,in ziua de azi,gandesc diferit.Cineva,m-a ajutat sa cresc,m-a ajutat sa simt mai mult,si sa exprim mai putin.Din nou,nu dau nume.
  Acum stiu ca nu exista persoane fara de care sa nu poti trai,dar exista persoane fara de care viata ta nu mai are aceeasi stralucire,aceeasi magie.